Imagini: din arhiva personală a autoarei
Dor de zilele bune
Pandemia ne-a luat tuturor ceva ce îndrăgeam să facem. Unora poate că le-au lipsit călătoriile, altora sporturile. Eu una am dus dorul plimbatului prin librării și biblioteci. Pentru a ne aminti de zilele bune, mi-am propus să vorbesc despre ce mă bucura înainte de carantină.
Cum mi-am descoperit librăria preferată
Mereu ajungeam la liceu mai devreme și-mi doream să valorific cumva acel timp, luându-mi gândul de la materiile pe care le aveam în orar. Am decis să mă plimb prin zonă, pentru mine acel oraș fiind unul nou. Mergând, mergând, am descoperit un loc care mi-a atras atenția: Librăria Humanitas de la Cișmigiu.
Am fost surprinsă de aceasta. Era aranjată într-un mod deosebit, avea muzică liniștitoare și multe lumânări frumos parfumate. Un loc perfect unde se poate refugia un cititor, nu? Prima data m-am învârtit printre cărți, care erau așa de multe, încât, dacă ar fi fost după mine, aș fi plecat de acolo ziua următoare. Vânzătorii erau amabili, un alt fapt care mi-a plăcut. Cel mai frumos lucru a fost că existau și câteva fotolii și mese pentru cititori.
După acea primă vizită, Humanitas de la Cișmigiu a devenit locul pe care îl frecventam aproape în fiecare zi. Rezistam cu greu să nu îmi cumpăr câte 200 de cărți zilnic. Dacă cineva mă căuta și nu răspundeam la telefon, era clar că sunt la librărie. Îi trimiteam până și bunicii poze cu „locul meu de suflet”. Era frumos să am un spațiu de unde ieșeam mereu cu un zâmbet larg.
Acum, înainte de ore nu mai am în ce librărie să mă duc și încerc să-mi imaginez că rafturile bibliotecii mele sunt cele din Humanitas de la Cișmigiu sau mă uit pe poze... dar senzația nu se poate compara.
Arhitectura este cu totul și cu totul specială. Rar mai întâlnești o așa librărie. Fiecare etaj era plin cu tot felul de tipuri de cărți. La fel de mult îmi plăcea să mă uit și la vinyl-uri și DVD-urile cu filme.
Uneori mai mergeam și prin Diverta, anticariate (unde găseam cărți interesante și alte obiecte la prețuri foarte bune) sau la bibliotecile de la Institutul Cervantes sau British Council (atunci când aveam nevoie să mă detașez de tot cu o carte străină).
Antic ExLibris. Prima dată într-un anticariat. British Council. O zi în care am vorbit cu profesoara mea de engleză despre ce cadouri a făcut familiei sale de Crăciun. Instituto Cervantes. Am vorbit cu domnul bibliotecar în spaniolă și mi-a zâmbit.
Cumpărături on-line?
Încă duc lipsa acelor locuri minunate, a zilelor bune. Da, pot cumpăra și cărți on-line, dar nu se pot compara trăirile. Este cu totul altceva să te plimbi printr-o librărie parfumată și să cauți printre rafturi ceva care să-ți trezească apetitul pentru lectură, iar pe fundal să ai o muzică ușoară. Îmi e dor să interacționez cu vânzătorii. M-am plictisit să dau click-uri pe site-uri, cu toate că o să am în biblioteca de acasă aceeași carte pe care o puteam cumpăra.
Acum că eu v-am povestit despre locurile mele de suflet, pentru voi ce reprezintă o librărie?