Imagini: din arhiva personală a invitatei.

Mirela Rapotan și dragostea pentru cuvântul scris sau rostit. Profesoară de limba franceză la Colegiul Național „Costache Negri” Galați

Le professeur Rapotan mi-a călăuzit pașii nu doar în universul lumii franceze și al vieții în general. Are un loc special în inima mea tocmai pentru toate sfaturile și recomandările pe care mi le-a dat atunci când aveam cea mai mare nevoie și pentru orele de franceză care îmi vor rămâne în minte, ca fiind cele mai speciale ore din gimnaziu. Am considerat că trebuie să vă fac cunoștință cu dânsa pentru că, referitor la lectură, are o tolbă întreagă atât de recomandări, cât și de experiențe care de care mai diverse, dar și pentru că vreau să vă arăt că există și altfel de profesori: profesori-model.

1. Care sunt cuvintele care reușesc să vă descrie cel mai bine?

Mă gândesc să fiu foarte selectivă și să mă concentrez doar asupra celor care, cred eu, mă reprezintă cel mai bine. Idealism, coeur ouvert și simțul umorului, categoric. Cam astea ar fi coordonatele mele existențiale.

2. Atunci când veneați la oră mă întrebam mereu „Oare câte cărți a citit doamna ca să povestească atât de frumos despre absolut orice?”.  Vă mai aduceți aminte când a început să vă placă să citiți? Puteți să-mi spuneți cu aproximație câte cărți ați savurat până acum?

Îmi amintesc de un episod din copilărie care, clar, cred că a fost începutul. Părinții mei oboseau, cred că era și firesc, sau păreau uneori obosiți și depășiți de faptul că trebuiau să-mi citească de la televizor, în pragul vârstei de 6 ani. Atunci, plină de „ambâț”, am început să citesc. Am învățat să citesc ca să nu mai depind de cineva. Prima carte îmi amintesc că a fost „Cenușăreasa”, cu multe ilustrații și cu puține fraze care redau esența cărții. Eram fascinată, pur și simplu, cred că am slinoșit cartea aia cu degetele, multă vreme. Apoi a fost o carte pe care mi-a luat-o mama mea, într-o vizită la mătușile mele din București, „Urechiușă Zbârlită”. N-am să uit că ferfenițisem acea carte, o plimbasem de la scara blocului, pe toate treptele, prin casă înapoi-înainte și se cam murdărise. A fost o carte- fetiș.

Citeam, cred acum, haotic cumva, chiar și de pe cutiile de chibrituri, dacă vrei să mă crezi. Abrambureala asta în citire și în lumi deschise prin lectură avea să-mi servească mult mai târziu, undeva prin anii de liceu, într-o măsură neașteptată, pentru că eram deja înainte cu mult bibliografiei obligatorii și, desigur, și celei suplimentare.

Apropos de numărul de cărți, e greu de estimat numărul de volume pe care le-am ingurgitat. Dacă stau bine și mă gândesc, e și cumva irelevant, pentru că mai am muuult de citit până să acopăr tot ceea ce este pe lista mea, până la sfârșitul vieții mele. E foarte greu să spun asta! Mi-aș dori să citesc ca să acopăr cât mai multe domenii, chiar și din domeniul tehnico-științific, publicații pe care n-am reușit să le citesc până acum. Din filosofie chiar n-am reușit. Știu doar niște nume de filosofi, spre rușinea mea, cunosc doar câteva concepte, dar mi-aș dori cumva să știu ceva mai mult. Crâmpeiele nu-mi mai sunt suficiente, vreau și eu o vedere de ansamblu ceva mai aprofundată. O prietenă de-a mea, cu care am citit cot la cot, îmi spunea: „Măi fată, murim proști!”. Și spunea asta un om care a citit atât de mult! Astea sunt limitele existenței noastre, nu putem ști tot!

3. Știu că specializarea dumneavoastră este de filolog. Bănuiesc că și această dragoste și admirație pentru cărți v-a orientat în direcția asta. Ce înseamnă să fii profesor de limba franceză și cum s-au văzut de la catedră generațiile de tineri, de-a lungul timpului?

Eu cred că nu este o condiție obligatorie, în cazul meu. Dragostea pentru cuvântul scris sau rostit cred că aș fi păstrat-o, cu aceeași îndârjire, în orice domeniu și în orice meserie pe care aș fi practicat-o. Asta pentru că e în configurația mea. Puteam fi orice altceva și la fel aș fi dorit să citesc și mi-ar fi plăcut să și rostesc. 

Cât despre tineri, aceștia sunt formidabili, „adevărate motoare fantastice de căutare a progresului”, așa îi numesc eu. Toată lumea rostește dezaprobator „Ah! Tinerii din ziua de astăzi!”. Uităm că ei sunt vibrația asta foarte pozitivă, foarte challenging. Eu, sincer, am fost un „vampir energetic” al acestor tineri, de la fiecare am învățat, de la fiecare am luat, nu știu cât am dat înapoi, dar ei m-au alimentat și m-au susținut în perioadele mele mai puțin prospere, mai puțin plăcute ale vieții. Copiii au fost cei care mi-au salvat sufletul, pot să spun. Nu e o vorbă în vânt. În orice epocă, tinerii reprezintă progresul, viitorul. Asta văd eu de la așa-zisa înălțime a catedrei, pe care am vrut, de fapt, să o aduc la nivelul pupitrului întotdeauna. Eu nu m-am simțit pe un piedestal. Eu am stat de foarte multe ori cu voi în bancă, da, chiar mi-a plăcut să stau în bancă cu voi! Să cânt cu voi, să mă joc cu voi, să vă aduc mustrări- nu foarte dure - și acolo unde m-am supărat, am vrut doar să fiu ironică, puțin cinică, puțin caustică pe alocuri, să am doza aia de umor care să nu fie deconstructivă, ci să apere ce-i bun. Eu spun că voi continua în felul meu, à ma manière à moi, e bun, e rău, c’est moi. Mă străduiesc să-mi updatez metodele și să le adaptez. Totul este o chestiune de flexibilitate, indiferent de vârstă. E ușor să spui „Aaah,a venit și băbăciunea asta să ne țină teorie”, asta pentru că sunt foarte tineri, arde viitorul în ei și atunci nu poți decât să te supui. Poți să faci așa, de capul tău, dar nu-i educi, nu-i formezi. Poți să-i informezi de o manieră superficială, dar de format, nu!

4. Ce rol are lectura în viața dumneavoastră?

Aș numi-o o constantă. Este vorba de constanță în tot echilibrul meu de idei și fapte, adică în tot ceea ce gândesc și fac.

5. La întrebarea aceasta cred că vă va fi cel mai greu dar, puteți să faceți un top 3 al cărților care v-au marcat în orice fel de-a lungul timpului?

Ma chѐre, nu cred în topuri și în varii clasamente. Toate cărțile pe care le-am citit au fost și sunt valoroase, au contat pentru experiența mea. Există, însă, și cărți-fetiș, le-aș reciti mereu cu o doză de hulpav, și noaptea, cu lanterna, cum citeam când eram mică și nu aveam lumină. Aceeași senzație o am și acum. De exemplu, aș reciti „O mie și una de nopți”. Seherezada e idolul meu, cea mai mare povestitoare a tuturor timpurilor, cred că rămâne ea. Pe urmă, ar mai fi „Mândrie și prejudecată”, ar fi „Pânza de păianjen”,  ar fi „Lorelei” a lui Ionel Teodoreanu sau cărțile lui Jeffrey Archer, lordul britanic arestat, dar cu atât de mult talent!Astea sunt cele care-mi vin în minte la acest moment, cărți pe care le-aș reciti oricând.

Mai nou mă atrage literatura asta asiatică, japoneză. Haruki Murakami, de exemplu, scrie altfel. Eu n-am fost niciodată un fan a lui Paulo Coelho. Toată lumea-mare fană, dar cred că „s-a purtat” Coelho. Mai degrabă, Gabriel Garcia Marquez mi se pare un titan în scriitura latino-americană. Tot așa cum a fost Hemingway pentru literatura americană. Coelho e un scriitor ușurel, pe gustul maselor. Dar cine sunt eu să-mi dau cu părerea? Nu sunt vreun critic literar, dar sunt un cititor, nu? Și cititorii au voie să fie fani sau nu, nu?

6. După părerea dumneavoastră, care credeți că este motivul pentru care tinerii nu se mai simt atrași de lectură?

Sunt alte vremuri, alte abordări, lumea se recalibrează, este un fel de turning point, un soi de turnură up and down. Nu vreau să condamn, nu vreau să judec, încerc să mă adaptez, încerc să înțeleg. Tinerii nu mai citesc, poate, cărți fizic, sper că citesc doar/măcar pdf-uri. Mai există varianta audiobook-urilor pentru că, știi ce-mi spun? Din două rele trebuie să-l aleg pe cel mai mic, ceva să fie, marea literatură a lumii să nu fie îngropată undeva. Sunt tot mai rarissime cazurile de tineri care citesc. Întotdeauna îndemn copiii: citiți ce vă place, citiți orice! Pot fi prospecte de medicamente, dacă tu ai un hobby din a citi asta, înseamnă că citești un tip de text științific. Dacă un copil citește informații de marketing, el poate deveni specialist în marketing, în nevoile pieței. Citește ce-ți place! Nu neapărat ceva literar, căci ei spun mereu „Ah! Mă pune să citesc cărți din literatură!”, „Ah! Mă pune să citesc poezii!”. În felul acesta reușești să-i atragi, să-i ademenești. Lasă-mă ca acest cuvânt scris, pe care l-am citit, să-mi deschidă mie mintea, orizontul,ca să pot vorbi liber. Trebuie să-i lași posibilitatea de a testa, exact cum îi dăm copilului  mic pe limbă să guste diferite alimente.

7. Știu că sunteți o cinefilă pentru că ne-ați povestit despre multe filme la ore. În opinia dumneavoastră, există vreun film care „a bătut” vreo carte?

Sincer mă îndoiesc că ar exista așa ceva pentru că scenariile nu pot fi 100% fidele textelor de plecare. Da, ele se sprijină pe carte și de aici expresia asta, adaptată transcrierilor moderne: „Nu judeca un film după o carte”. ☺ Mi s-a părut interesantă abordarea. Este greu, trebuie să iei lucrurile așa cum sunt, să identifici filonul de plecare sau chiar libertatea transcrierii. Viziunea regizorală, dacă va  converge cu viziunea scriitorului,atunci e o alegere fericită. Da, și mi s-a întâmplat să văd filmul înaintea cărții! Îmi aduc aminte de unul de dată recentă, „Me before you”, filmul acela romantic. Am văzut filmul la cinema și apoi am luat cartea lui Jojo Moyes, scriitoarea britanică destul de în vogă, ușurică dar romantică, drăguță, pe alocuri lacrimogenă, dar mie-mi place. Eroinele ei sunt niște luptătoare, își alege prototipuri feminine luptătoare. Pe urmă am citit cartea, dar cartea-i carte și filmul-i film! Dar da, mi s-a întâmplat.

8. Care credeți că este sau ar trebui să fie rolul lecturii în societatea actuală?

Este o frază șablon pe care, sincer, nu o gust. „Lectura e esențială!” E mult prea folosită și zic eu, depășită moral, pentru că sună foarte didactic, moralist, canonic, rigid. Trăim vremuri foarte pragmatice și lectura consider că trebuie să fie particularizată, specifică domeniului de învățare, adaptată nevoilor pieții muncii. Dă-i copilului libertatea de a-și alege ceea ce i se poate potrivi viitorului lui personal, profesional. Lucrez în domeniul X, am nevoie de informația Y. Trebuie să-mi canalizez lectura spre domeniile de interes. Orice meserie presupune să te duci spre resurse bibliografice corecte, care slujesc interesului tău.

9. Muzica în limba franceză și artiștii de această naționalitate au un loc special în inima mea datorită dumneavoastră. Chiar în timp ce concepeam aceste întrebări o ascultam pe Zaz (☺), iar de-a lungul timpului am înțeles că manifestările artistice fac un popor să fie unic. Puteți alege 3 piese în limba franceză din playlist-ul dumneavoastră pe care să le asociați cu 3 cărți care vă plac mult?

Dacă stau bine să mă gândesc, șansoneta franțuzească este unică în lume și într-adevăr cântecul unicizează un popor, îl distinge între altele. Am să încerc să fac niște asocieri, pentru că sunt omul asocierilor, cumva altfel, neașteptate. 

Pe primul loc aș pune „Et si tu n`existais pas” a lui Joe Dassin, piesă pe care o asociez cu „Anna Karenina” a lui Lev Tolstoi.

Ar mai fi o melodie a unui grec naturalizat francez, Demis Roussos, „Quand je t`aime”, o melodie foarte frumoasă pe care aș asocia-o cu „La belle et la bête ”.

Pe al treilea loc ar fi Francis Lai cel ce a compus coloana sonoră a filmului „Un homme et une femme” regizat de Claude Lelouche, un titan al cinematografiei franceze, pe care aș asocia-o cu „Vă place Brahms?” a lui Françoise Sagan. O carte pe care o citeam pe ascuns în liceu, pe când aveam teză la chimie sau bilogie, eu cu asta mă ocupam.

10. În vremurile acestea, când călătoriile au devenit un lux, puteți să împărtășiți cu noi o amintire din călătoriile prin  Franța, așa cum o știați înainte de toată această nebunie?

Franța-i Franța! Dacă stau și mă gândesc sunt atâtea clișee de călătorie care domină vizualul minții mele, dar nu Paris neapărat. Rămâne în sufletul meu o comună din Savoie, Les Mollettes, comună foarte pitorească, cu oameni dragi sufletului meu, dar și Grenoble. De acolo am, după atâția ani, o brățară de argint, pe comandă, cu inscripția Mirela și un breloc tot din argint pe care-l port la chei. Deci Parisul este un clișeu valoros dar e cumva prea hmmm... Turnul Eiffel- toată lumea, Notre Dame... dar e ceva mai mult decât atât! Să descoperim lucruri care sunt foarte frumoase și în alte locuri. Provence e al doilea clișeu după Paris. De ce nu te-ai duce în Normandie sau Bretagne? Sunt atâtea locuri. Mie una mi-ar plăcea să văd feriboturile cum se duc spre Anglia. Dacă ar fi să fac ceva acum, după pandemie, mi-aș dori să stau pe mal și să văd cum pleacă și vin feriboturile. 

Mai sunt și les crêperies din Normandie sau Bretagne, asta pentru că au foarte multe vaci, cresc vite și datorită pajiștilor, imașurilor  pe care le au, și climei blânde, oceanice. Ele sunt amenajate de cele mai multe ori în ferme vechi de sute de ani. Franța are foarte multe lucruri altfel decât cele promovate prin agențiile de turism. Franța nu e numai Luvru, mai sunt atâtea alte castele decât cele de pe valea Loarei. M-aș duce la Amfiteatrul de la Arles care este o construcție de mii de ani a romanilor sau la Avignon, cetatea papală.

11. Țin minte și acum că veneați la ore accesorizată cu bijuterii sau eșarfe superbe, dar „accesoriul” care nu vă lipsea niciodată era o agendă. Ați putea împărtăși cu noi un paragraf din ceea ce ați pus pe hârtie la un moment dat?

Să știi că îmi vine în minte un singur paragraf, nu știu cât va fi de relevant, dar pentru mine este: „Știu că atunci când stau întinsă în pat sau pe iarbă, cu tavanul dinaintea ochilor sau cu cerul plin de nori albi, bumbăcoși, mereu caut să asociez cuvinte, expresii și idei (năstrușnice, de cele mai multe ori!), ca să le pot aduce mai aproape de mintea și emoțiile mele profunde.”  Deci, încerc să asociez imagini cu cuvinte și mi se pare că acesta este paragraful care mă definește, în încercarea de a găsi cele mai potrivite cuvinte pentru ceea ce văd eu, doar eu, în jurul meu.

Adevărul este că tot ce am spus până acum a fost foarte personal. Este prima dată când fac asta, acum realizez. Este prima dată în viața mea când răspund unor întrebări atât de intime, pot să spun. Niciodată nu m-am dezvăluit atât de complet ca acum și aici. Uite, vine cineva la un moment dat după un număr de ani, mulți ani, vine un copil ca tine și WOW.

12. În final, sunt curioasă să aflu ce le-ați spune cititorilor la început de drum, care nu știu nici cu ce cărți să înceapă și nici ce genuri îi atrag? Puteți să le recomandați și 2 cărți cu care credeți că ar merita să înceapă?

Eu cred că trebuie să aleagă o carte după instinctul propriu, după intuiție, și de abia apoi urmând sau respectând o recomandare, o cerință, o îndrumare, o nevoie. Cărțile zic eu că trebuie alese din inimă, cu inimă. Sunt poate un contra-exemplu, dar o copertă bună eu cred că dirijează corect. O etichetare editorială inspirată conduce inteligent, indiferent de gen. Merită încercat mai întâi cu o proză scurtă care poate stârnește papilele lecturii mai abitir decât poezia, care vine abia după, zic eu, pentru că ea distilează esențele.

Eu aș recomanda o carte de-a lui Gabriel Garcia Marquez, „Douăsprezece povestiri călătoare”. Sunt povestiri care pot incita la lectură. Apoi, după cum am spus, vine rândul poeziei și aici l-aș recomanda pe Omar Khayyam, care e și matematician, culmea! Dar și poezia asiatică, coreeană, japoneză pentru că e altceva, arată stilul lor de viață și filosofia unei întregi culturi.