powered by global changemakers
People & Books #2
Ioana Lungu, pasionată de psihologie și cu vorbele de duh la ea, împărtășește cu cititorii despre Plăcerea Lecturii.

Imagini: din arhiva personală a invitatei, realizate de autoare.

Ioana Lungu, 19 ani, studentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din Cluj, anul I, despre lectura ca formă de descoperire a propriului eu

Ioana îmi este prietenă de puțin timp, însă simt că ne cunoaștem de o viață. Am întâlnit-o cu ajutorul unei bune prietene comune și de atunci suntem nedespărțite. Am descoperit o persoană de la care mă alimentez cu energie pozitivă, care știe să mă facă să zâmbesc, care mă înțelege din priviri, un suflet sensibil, o fată cu credință și căință, ce să mai BFF-ul pe care și l-ar dori oricine ☺. Însă mai multe o să vă spună ea în cele ce urmează:

1. Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?

Mi s-a mai pus întrebarea asta și tot îmi e greu să mă hotărăsc dacă să zic numai simple cuvinte sau simple fraze sau să zic „Bună! Sunt Ioana...”. Aleg să mă descriu totuși prin 5 propoziții random:

  • Îmi place foarte mult viața.
  • Vreau să învăț cât mai multe de la oamenii din jurul meu și despre ei totodată.
  • Îmi doresc foarte mult să ajung în Alaska.
  • Mă sensibilizează lacrimile.
  • Sunt recunoscătoare pentru sănătatea mintală și trupească, deci Îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru asta.
Imagine cu Ioana, stând jos și zâmbind.

2. Din discuțiile noastre știu că-ți place să citești. Când ți-ai dat seama că asta e o activitate importantă pentru tine?

Din timpul liceului, am devorat câteva romane de dragoste pe care le-am ales la întâmplare din biblioteca doamnei Elvira (bibliotecara liceului). Tratam ca pe o joacă lectura. Când eram mică, mama ne citea mie și fratelui meu povești de genul „Pinocchio” sau „Heidi, fetița munților” și de atunci mi-a plăcut. Am luat-o treptat, cu cărți pentru copii mici și apoi am trecut la cele pentru „oameni mari”. Însă, mi-am dat seama că e o activitate importantă pentru mine abia acum când am început facultatea. De ce zic asta? Fiind acasă mă luam cu una cu alta și mai citeam în timpul liber dar, fiind aici (la Cluj) singură îmi dau seama că dacă nu citesc, stagnez. Am nevoie de exercițiu mintal, am nevoie să învăț cât mai multe lucruri, învățând pot să-i înțeleg și pe alții.

Am nevoie de exercițiu mintal, am nevoie să învăț cât mai multe lucruri, învățând pot să-i înțeleg și pe alții.

Nu știu, este un întreg joc în care vreau să intru la faza asta cu lectura și simt că aș trata-o cu mult mai multă responsabilitate. Sper că nu e prea târziu, că mi-am dat seama abia acum, dar mă bucur totuși că am conștientizat-o. Acum nu mai citesc doar ca să zic „Termin cartea asta într-o zi chiar dacă are 360 de pagini”, știi, ambiție din aia...? Acum stau și citesc și încerc să înțeleg cu adevărat ceea ce citesc.

Era o vorbă: „Înțelept nu e acela care citește multe cărți, ci acela care înțelege ceea ce citește.”

De când am început facultatea, tratez cu mai multă seriozitate subiectul ăsta. 
Mai e ceva. Tot dau de oamenii de cultură, cum ar fi Dan Puric, Oana Pellea sau Eugenia Vodă. Cum vorbesc oamenii aceia, of! Sunt geloasă! Se vede că sunt atât de calmi, atât de citiți și cumva mă abiționează să fiu la fel ca ei, au mereu cuvintele la ei, sunt super simpli în gândire, dar atât de complecși, când zic trei cuvinte simple au zis tot! Mă uit și la personalitățile astea regale, să zicem Regele Mihai, Regina Ana dar și alții,că erau foarte culți, știau multe limbi străine, erau și respectați pentru asta, mi se pare ceva foarte elegant.

3. Bănuiesc că ai încercat mai multe genuri până să-ți dai seama care te atrag. Ce genuri de cărți îți place să citești? De ce?

Am avut o perioadă în care eram foarte axată pe romanele polițiste – Agatha Christie, e wow, fără cuvinte la adresa ei, OMG! Este atât de imprevizibilă și inedită, wow ce minte! Și totuși, după ce am lecturat câteva dintre romanele ei și încă aș relua câteva, am urmărit și seria de filme Hercule Poirot și nu am cuvinte. Romanele polițiste sunt desebite, după Poirot m-am extins și l-am încercat și pe Sherlock Holmes. Este ceva, acolo, ascuns în inima mea, care mă atrage în partea asta.

Cărțile de dezvoltare personală mă atrag totodată. Spre exemplu, am primit cadou de Crăciun un „Jurnal terapeutic” de Lavinia Bratu și în fiecare zi are câte un citat sau câte un gând spus de ea și o întrebare random. De exemplu: „Care sunt valorile tale?” și stai un pic să te gândești ce-ai răspunde la ea sau alta „Ce curaj ți-ai asuma astăzi ca să schimbi ceva la tine?”. Sunt întrebări foarte profunde... Le citesc dimineața, textul și întrebarea, iar până seara am timp de gândire. Am cu ce să lucrez toată ziua, nu las să-mi fugă gândurile.
Am început să citesc și diverse cărți creștine. Mă atrage foarte mult partea asta spirituală. Am îndrăznit și cu Biblia.
Sunt foarte curioasă și încerc să-mi aleg domeniul, evident, nu trebuie să-mi creez o zonă de comfort, dar cred că-mi plac foarte mult cele de dezvoltare personală și cele creștine, sunt mână în mână astea două.

4. Ce satisfacții ți-a adus până acum lectura?

Majoritatea satisfacțiilor sunt cele aduse pe plan emoțional întâi de toate și apoi pe plan intelectual. Îmi place să fiu trup și suflet atunci când citesc, totuși țin în palme starea, gândirea, emoția unui om și mi se pare ceva de-a dreptul intim. Eu respect cartea. Pe plan emoțional îmi place să fiu acolo, în poveste, îmi place cum se petrece totul în imaginația mea. După ce termin de citit o carte, iau așa o gură proaspătă de aer și nu-mi vine să cred ce am citit și apoi, când ies pe stradă, încerc eu să găsesc conexiuni cu ce am citit în carte. Emoționalul și intelectualul se împletesc la mine, astea sunt satisfacțiile cele mai mari.

Ioana ținând în mână o carte intitulată „500 de lucruri de încercat într-o viață”

5. Când/unde/cum... citești, bineînțeles?

Citesc oriunde. Pe perioada liceului citeam absolut oriunde, puteam să citesc și în pauze chiar dacă era gălăgie, în autobuz dar și pe stradă se mai întâmpla (☺) , iar cu coada ochiului vedeam pe unde trebuie să ocolesc, să merg...
După BAC, mi-am cam pierdut îndemânarea și acum trebuie să stau în locuri liniștite, eventual cu muzică clasică pe fundal și prefer la mine în cameră sau afară, dar iarăși trebuie să fie un pic de liniște. Dacă-mi revin la starea inițială aș putea citi oriunde. Cum? Oricum. Dacă te referi la pozițiile în care stau, nu știu, chiar și în picioare dacă mă apucă.

Îmi iau și notițe din cărți, îmi subliniez ce mi se pare interesant, nu neapărat citate, mai mult secvențe de tipul „în schimbul celor care au valoare eternă”. Pur și simplu doar asta, pentru că simt că o să-mi folosească mai târziu. Ori le subliniez, ori le notez într-un caiet, ori cum am aflat de la tine de aplicația aceea Underline, mi le notez în telefon. Dar, da, am nevoie să-mi notez.

6. Există dezbaterea asta veșnică dintre carte și film. Tu ce ai alege? Există vreun film care a „bătut” vreo carte în opinia ta?

Îmi plac filmele, deși nu am tragere spre a mă uita la filme decât foarte rar. De obicei, când vreau să mă uit, găsesc unul potrivit foarte greu și renunț. Nu există film care să fi bătut o carte – nu, nu, nu. De ce zic asta? Pentru că eu îmi creez propriul meu film când citesc o carte și poate suna egoist, dar nu există un film mai bun decât poate face mintea mea. Sunt idei care au fost puse în scenă, însă la anumite secvențe sunt lucruri care lasă de dorit... Uite, dau exemplu un film și o carte copilărească, dar wow„Charlie și fabrica de ciocolată”. Am citit cartea când eram mai mică și apoi am văzut și filmul. Mi-a plăcut foarte mult, sunt chiar 2 filme, dar eu l-am văzut pe cel lansat mai recent. Mi-a plăcut ideea filmului, dar nu a fost cum mi-am imaginat eu. Nu judec, sunt ideile oamenilor, apreciez foarte mult cum sunt puse în scenă, însă nu se respectă în totalitate ceea ce e scris în carte. Nu există un film care să bată vreo carte pentru mine. Aleg cartea. Uneori mă cert în mintea mea cu regizorul și zic „Băi nu așa trebuia!”. Da, mi se întâmplă.

Ioana îmbrățișând un copac într-o zi însorită.

7. Care sunt cărțile care te-au impresionat și ți-au plăcut cel mai mult? Poți face un top 3?

  • „Elevul Dima dintr-a VII-a” de Mihail Drumeș – Am citit-o când eram în clasa a VI-a și am zis că ar trebui să aștept până în clasa a VII-a, dar nu am putut. A fost prima mea carte care a deschis orizontul spre romanele de dragoste, evident un roman de dragoste copilăresc, de altfel. Am plâns la cartea asta, nu știam eu mare lucru într-a VI-a despre chestiile astea, despre relațiile dintre oameni și prin ceea ce trec adolescenții. A fost o carte care m-a marcat, aș reciti-o doar ca să văd cum aș trata-o acum, să fac o comparație cu Ioana din clasa a VI-a și Ioana de acum.
  • „Iubește-mă! (Sfântul leproșilor)” de Maria Pastourmadzis – O carte creștină, în care este vorba despre un preot de la o mânăstire ce pleacă să slujească pe insula leproșilor. El trebuia să-i împărtășească la slujbă, avea grijă de ei și și-a asumat treaba asta. Nu s-a îmbolnăvit niciodată de lepră. Am plâns la cartea aceasta, aș reciti-o. Sună puțin sadic, nu știu cum să exprim mai bine, mă impresionează suferința oamenilor, mă atrage foarte mult partea asta de suferință, atât fizică, cât și psihică. Poate și de asta am ales facultatea de psihologie. Nu vreau să sune ca și cum m-aș delecta din suferința oamenilor, ci doar mă purific prin ei. Fac o comparație între starea mea și prin ceea ce trec alții și nu mă mai plâng, mă dau un pas înapoi și zic: „Stai, că nu e chiar așa!”.
  • „Insula misterioasă” de Jules Verne – Primul volum l-am citit foarte greu pentru că erau foarte multe date geografice, îmi place geografia, dar doar partea mai practică, iar el cuprindea foarte multe idei ce țin de puncte geografice, coordonate etc. Dar despre acțiunea care se petrece acolo... Volumul II l-am citit într-o zi, n-am mâncat, n-am băut, atât de captivată am fost. E o carte ce te transpune în acele locuri și îți dorești să fii acolo de dragul de a vedea cum se întâmplă totul.

8. Care crezi că este sau ar trebui să fie rolul lecturii în societate? A cui este responsabilitatea pentru această preocupare?

Îi mulțumesc mamei. Ea ne-a citit cărți încă de când eram noi (eu și fratele meu) bebe și îmi aduc aminte niște frânturi de când ne citea seara povești cât să ne adoarmă, dar când mă trezeam din somn îi spuneam „vezi că n-ai terminat!” pentru că știam sau auzeam, nefiind cuprinsă de somn total. Îi mulțumesc mamei că ne-a citit cărți și cred că asta pornește din familie, cu pași mici, ca mai apoi să fie preluată de școală, apoi școala să te ajute să înțelegi că tu ai nevoie, să te facă conștient, iar mai apoi să devină o nevoie proprie și să fie făcută din proprie inițiativă.

Acum poate nu toți au parte de ce am zis eu. Poate și pe parcurs sunt sau vor fi niște momente random... Spre exemplu nu ai citit nici o carte până acum, dar mergi pe stradă și vezi un bătrânel care citește dintr-o carte și ai așa, o revelație pentru că pur și simplu îți place ceea ce vezi și zici „hai să încerc și eu!”. Poate din cauza asta ajungi să citești, nu știu. Ține de fiecare, dar cred că de la părinți pornește totul și după aceea școala și așa mai departe. Cât despre rolul lecturii, acela este de a ne păstra așa cum am venit pe lume.
Noi am venit pe lume cu un bagaj de lucruri foarte frumoase, toate pozitive și optimiste. De-a lungul timpului cred că ne mai murdărim noi pe ici pe colo și cărțile ne ajută să revenim iarăși pe făgașul ăla de unde am venit, adică ne purifică. Ai venit pur și te ajută să pleci pur.

Poză alb-negru cu Ioana purtând o bandană la cap. Are părul dezlegat.

9. În final, poți oferi 2 recomandări de carți pentru cititorii la început de drum?

Am mai primit întrebarea asta, spre exemplu „Ioana, zi-mi și mie o carte, nu mai am idei, nu știu ce să-mi mai iau, aș încerca ceva nou...”.

Știi ce aș spune eu? Ce aș face eu, ce sfat mi-aș da mie? Mi-aș lua inima în dinți, aș intra într-o librărie și prima carte care-mi sare în ochi aș lua-o. Asta aș face. Nu pot să recomand nimic. E feeling-ul acela, când intri într-o librărie, că anumite cărți te cheamă. Indiferent că ești super cu lectura sau ești la început de drum, eu nu cred că există om care să nu simtă ceva când vede o carte și să nu zică „asta e pentru mine!”.

Îi provoc pe cei care sunt la început de drum, să intre într-o librărie random și să se uite printre cărți și să simtă contactul cu o carte și apoi să o ia pe aceea.

Scroll to Top